Lavrov: Operațiunea rusă din Ucraina nu se mai limitează acum doar la Donbas

Lavrov: Operațiunea rusă din Ucraina nu se mai limitează acum doar la Donbas
Sursa foto: Profimedia
Publicat: 20/07/2022, 17:07

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat miercuri că operațiunile militare ale Moscovei în Ucraina au depășit acum regiunea Donbas, recunoscând, astfel, că obiectivele de război ale Rusiei s-au extins în ultimele cinci luni.

Într-un interviu acordat miercuri, Lavrov a spus că realitățile geografice s-au schimbat de când negociatorii ruși și ucraineni au purtat discuții de pace în Turcia, la sfârșitul lunii martie, negocieri rămase, însă, fără rezultat.

La acea vreme, a spus el, accentul s-a pus pe autoproclamatele Republici Populare Doneţk şi Lugansk, entităţi separatiste din estul Ucrainei, de pe teritoriul cărora Rusia a declarat că intenţionează să alunge forţele guvernamentale ucrainene.

„Acum, situația geografică este diferită, este departe de a fi vorba numai despre Donețk și Lugansk, este, de asemenea, vorba și despre regiunile Herson și Zaporojia și o serie de alte teritorii”, a spus Lavrov, referindu-se la teritorii dincolo de regiunea Donbas, pe care forțele ruse le-au ocupat total sau parțial.

Lavrov lansează noi amenințări la adresa Ucrainei

Dacă Occidentul, din „furia neputinței” sau din dorința de a agrava situația, continuă să aprovizioneze Ucraina cu arme cu rază lungă de acțiune, cum ar fi sistemele de rachete de artilerie de înaltă mobilitate (HIMARS) fabricate în SUA, „aceasta înseamnă că operațiunile se vor extinde dincolo de linia actuală”, a adăugat Lavrov.

Moscova nu i-ar putea permite președintelui ucrainean, Volodimir Zelenski, „sau oricui îl va înlocui”, să amenințe teritoriul Rusiei sau pe cel al republicilor Donețk și Lugansk cu sisteme cu rază lungă de acțiune, a spus ministrul, citat de Reuters.

Ministrul de Externe este politicianul cu cel mai înalt rang care a vorbit în mod deschis despre obiectivele de război ale Rusiei în ceea ce privește ocuparea unor teritorii ucrainene, la aproape cinci luni după ce președintele Vladimir Putin a ordonat atacarea Ucrainei.

Putin a spus atunci că scopul operațiunii este demilitarizarea și „denazificarea” Ucrainei, o declarație calificată de Kiev și de către Occident ca fiind doar un pretext pentru expansiunea Rusiei.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
Acest bărbat a fost dat dispărut în 1998, la vârsta de 19 ani. Ireal unde...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut...
"Cam un 4.000 de lei ca să trăieşti decent". Ofertele angajatorilor pentru tineri, la târgurile...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
„Dacă m-ar înșela..” Anamaria Prodan a răspuns la întrebarea care stă pe buzele tuturor! Cum...
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Tehnologia ULUITOARE care a generat CĂLDURĂ de peste 1.000 grade Celsius
Telefoanele, INTERZISE prin lege. Propunerea drastică pentru milioane de oameni din România
Scandalul care îi costă scump pe șoferi. Scapă ocazia de-a plăti mai puțin în service
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Primul caz de gripă aviară la om transmisă de la vaci
×